Lansarea Campaniei nationale de sensibilizare a elevilor asupra fenomenelor contrafacerii si pirateriei in Republica Moldova

Views: 834

Pe data de 3 martie curent, Agentia de Stat pentru Proprietatea Intelectuala (AGEPI), in cooperare cu Ministerul Educatiei al Republicii Moldova (ME) si Directia Generala, Educatie Tineretsi Sport (DGETS) a mun. Chisinau lanseaza Campania nationala de sensibilizare a elevilor asupra fenomenelor contrafacerii si pirateriei in Republica Moldova.

Scopul acestei actiuni este de a informa elevii despre fenomenul de contrafacere si piraterie, precum si de a disemina informatii relevante, explicandu-le care sunt riscurile provocate de acestea. Totodata, activitatea respectiva are ca premiza formarea si dezvoltarea la tanara generatie a imaginatiei creatoare, a capacitatilor intelectuale, precum si sensibilizarea lor cu referire la efectele negative ale fenomenelor de contrafacere si piraterie, din punct de vedere economic, social si cultural.

La prima etapa, organizatorii isi propun ca obiectiv desfasurarea campaniei in peste 50 de institutii de invatamant preuniversitar din Chisinau, cu predare in limbile romana si rusa, in care vor fi antrenati cel putin 6000 de elevi din clasele a IX-XII-a. La urmatoarea etapa, campania va cuprinde liceele din toate regiunile republicii.

In vederea obtinerii unei finalitati eficiente, se vor utiliza diverse instrumente: mese rotunde, expozitie ambulanta de produse piratate si contrafacute, spoturi video, materiale promotionale, etc.

In cadrul campaniei, organizatorii vor efectua un sondaj al cunostintelor elevilor in domeniul proprietatii intelectuale si perceptiei acestora asupra fenomenelor de piraterie si contrafacere in baza unor chestionare coordonate cu MEd si DGETS a mun. Chisinau. Rezultatele sondajului de opinie vor fi cumulate de AGEPI intr-un Raport consolidat privind cunostintele si perceptia tinerei generatii asupra fenomenelor contrafacerii si pirateriei in Republica Moldova in cadrul institutiilor de invatamant preuniversitar din mun. Chisinau, care va fi prezentat public in cadrul unei conferinte de presa cu participarea reprezentantilor AGEPI, ME si DGETS si publicat pe paginile oficiale ale institutiilor mentionate.

De asemenea, elevii claselor IX-XII din cadrul institutiilor de invatamant din mun. Chisinau vor avea posibilitatea sa participe la un concurs de desen si poezie.

PARTENERI ai CAMPANIEI: