Prima editie a Forumului International “ANTICONTRAFACT – 2012“

In perioada 22-24 octombrie 2012, in incinta Centrului expozitional “Crocus Expo” de la Moscova, Federatia Rusa, va avea loc primul Forum International “Anticontrafacere – 2012”, dedicat problemelor protectiei si apararii drepturilor de PI, combaterii traficului de produse contrafacute, false si necalitative.

Genericul Forumului este „Pentru o piata civilizata, fara falsuri si contrafaceri”

Organizat de Ministerul Industriei si Comertului din Federatia Rusa, cu participarea in calitate de coorganizator a PN (Parteneriat Necomercial) „Anticontrafact”, Forumul beneficiaza de sustinerea Guvernului Federatiei Ruse, presedinte al Comitetului de organizare a Forumului fiind Igor Suvalov, Viceprim-ministru.

In cadrul Forumului mentionat vor fi examinate un spectru larg de probleme privind dezvoltarea unei piete civilizate, accentul principal fiind pus pe dezvoltarea colaborarii internationale in domeniul protectiei dreptului de autor si drepturilor conexe pe piata produselor media digitale. De asemenea, o atentie deosebita se va acorda protectiei marcilor de produse; perfectionarii practicii normativ-legislative, a procedurilor judiciare si de aplicare a legislatiei; aspectelor economice, juridice si organizationale de sustinere a activitatii de inovare; asigurarii unei protectiei eficiente a industriilor high-tech impotriva contrafacerii acestora.

Forumul va gazdui o expozitie a realizarilor in domeniul protectiei impotriva producerii si distribuirii bunurilor contrafacute, precum si in domeniul mijloacelor de control a calitatii, a bunurilor contrafacute si false, a tehnologiilor anti-contrafacere avansate etc.

Conform preconizarilor, Forumul International va fi organizat in fiecare an, constituind una dintre cele mai importante platforme profesionale de dialog la nivel international. La lucrarile Forumului sunt invitati specialisti din diverse domenii – reprezentanti ai organizatiilor internationale, ministerelor si departamentelor, sistemului judiciar etc., functionari vamali, experti nationali si straini in domeniul protectiei proprietatii intelectuale si in domeniul controlului de stat asupra calitatii produselor.

Programul Forumului include, de asemenea, un concert de seara cu genericul "Stelele combat pirateria", manifestare care va intruni aproximativ 6500 de ascultatori.

La lucrarile Forumului sunt invitate sa participe toate institutiile, intreprinderile si organizatiile interesate, precum si expertii, membrii uniunilor de creatie si ai asociatiilor obstesti.

Detalii despre forum cititi la adresa: http://forum-antikontrafakt.ru/index/invitation/ si/sau http://forum-antikontrafakt.ru/registration/