Trei români au fost reţinuţi la Chişinău. Vindeau victimelor aparate medicale contrafăcute

05.05.2016
Views: 297

O femeie şi doi bărbaţi, originari din România, au fost reţinuţi de poliţiştii din Chişinău, pentru că ar fi păcălit zeci de bătrâni din ţara noastră. Aceştia le-ar fi vândut aşa-zise aparate medicale minune, care îi pot scăpa de toate bolile bătrâneții. În realitate, însă, nu erau decât nişte cântare chinezeşti.

Potrivit poliţiei, zilnic, peste 200 de bătrâni erau ademeniţi şi convinşi să cumpere aşa-numitele aparate medicale minune.

Dispozitivele, însă, s-au dovedit a fi nişte cântare chinezeşti cu led-uri infraroşii, care masează picioarele. În magazinele online acestea pot fi găsite la doar 30 de dolari, în timp ce escrocii le vindeau cu 25 de mii de lei. O parte dintre pensionarii care au căzut în plasa afaceriştilor spun că au luat şi credite pentru a achita aparatele.

Cei trei bănuiţi îşi promovau produsele în cadrul unor seminare, organizate în câteva hotele din Capitală. La acestea participau doar oameni în etate. Potenţialele victime erau identificate şi convinse să participe la aceste întâlniri de un grup de fete. În schemă erau implicate peste 30 de tinere.

În urma perchezițiilor efectuate în locuinţa şi în oficiile suspecţilor, oamenii legii au ridicat peste două sute de mii de lei, 50 de telefoane mobile şi droguri. De asemenea, au fost sechestrate şi două automobile.

Cei trei bănuiţi au între 26 şi 28 de ani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi de escrocherie, ei riscă să petreacă până la 15 ani după gratii.

Sursa: www.publika.md.

PARTENERI ai CAMPANIEI: